Copiii
Copiii reprezintă un dar deosebit de la Dumnezeu. De aceea părinţii îşi învaţă copiii să respecte Creaţia, să-L iubească pe Dumnezeu şi să-şi iubească aproapele. Ei îi învaţă de asemenea pe copii să se roage şi să aibă încredere în Dumnezeu. În casa părintească copiii au parte de primele trăiri în credinţă, atunci când familia se roagă împreună şi se discută despre credinţa creştină. Toate acestea ajută la dezvoltarea în credinţă a copilului.
Copiii au încă de mici un loc al lor în comunitate. Ei participă la servicii divine, la şcoala de duminică precum şi la învăţământul religios şi pentru confirmanţi.
De la vârsta de 4 ani, până la începerea şcolii, copiii participă, în timpul predicii serviciului divin, la învăţământul premergător şcolii de duminică. Adaptându-se nivelului lor de înţelegere, cu materiale specifice şi într-o formă atrăgătoare, li se explică copiilor fundamentele credinţei nouapostolice. Profesorii, ajutaţi de material didactic, conceput într-o manieră pedagogică modernă, de desen, jocuri şi cîntece, prezintă copiilor teme din vechiul şi noul Testament, pentru ca aceştia să acumuleze învăţăminte din experienta şi trăirile lor în credinţă.
Şcoala de duminică este continuarea primei etape şi se organizează pentru copiii din ciclul de învăţământ primar (cca. 6 - 10 ani) şi se desfăşoară în timpul serviciului divin. Bazându-se pe povestirile biblice, copiii învaţă despre Dumnezeu şi acţiunile Sale întărindu-şi astfel credinţa în făgăduinţele Lui. De asemenea este păstrată vie bucuria comuniunii.
Învăţământul religios este pentru copiii cu vârste de 11 - 13 ani şi se organizează săptămânal pe o perioadă de trei ani. Pe de o parte copiii studiază istoria biblică, dar pe de altă parte descoperă legături cu viaţa de zi cu zi. Învăţământul religios le transmite copiilor cunoştinţe despre istoria Împărăţiei lui Dumnezeu şi despre planul lui Dumnezeu de izbăvire a oamenilor.
Învăţământul pentru confirmanţi studiază învăţătura credinţei Bisericii Nouapostolice şi pregăteşte totodată tinerii cu vârste de 14 - 15 ani pentru confirmare. Prin confirmare ei preiau înaintea lui Dumnezeu responsabilitatea propriei vieţi în credinţă. Pentru acest pas important ei sunt pregătiţi în cadrul învăţământului pentru confirmanţi.

