Bisericii Nouapostolice din România

Să mărturisim ...

Vă mai aduceți aminte de vremea când primeați notele, la sfârșitul anului școlar? Dacă aveți copii sau nepoți de școală, veți trăi din noua ceste momente. Certificatul cu note dă informații despre persoana respectivă, despre strădaniile și capacitățile ei. Ați fost vreodată martor la un accident și ați fost nevoit să depuneți mărturie la poliție sau la tribunal? Unii oameni sunt martori ai unor evenimente minunate pentru ei, pe care nu le uită toată viața.

Așa trebuie că s-au simțit oamenii în urmă cu 2000 de ani, pe timpul sărbătorii de Rusalii, la Ierusalim. Ei au fost martori ai unui eveniment minunat. Sfântul Duh s-a coborât peste grupul de oameni care așteptau, după care ucenicii și apostolii au mărturisit cu putere și cu convingere despre Isus, despre vestea lui și jertfa lui.

Creștinii nouapostolici își amintesc mereu de un cuvânt din Faptele apostolilor (1, 8): ”Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, și până la marginea pământului.”

A mărturisi un lucru necesită putere. Noi, creștinii, avem încredere în puterea de la Dumnezeu, de la Sfântul Duh și trebuie să ne orientăm mereu, în orice situație din viață și în orice zi, după exemplul dat de Isus, după dragostea lui față de aproapele, dorința de a ierta și încrederea lui nestrămutată în Dumnezeu.

A fi creștin înseamnă a primi note în fiecare zi, nu la școală, ci în viața de toate zilele, de la oamenii din jurul nostru, și anume note pentru cât de mult ne străduim de a-l urma pe Isus. Dar altfel decât la școală, în viața de zi cu zi Dumnezeu nu ne lasă ”corijenți” dacă notele date de ceillalți oameni nu sunt bune. Dimpotrivă, prin iertarea păcatelor și prin Sfânta Cină, Dumnezeu ne oferă un nou început și puteri noi. Această putere îi ajută pe creștini să mărturisească mântuirea prin Isus Hristos.