Bisericii Nouapostolice din România

Cum poate să îngăduie Dumnezeu așa ceva?

Întrebarea aceasta și-o pun oamenii foarte des, în deosebi atunci când, uneori, au loc catastrofe naturale, în urma cărora există nenumărați morți, sau când oamenii sunt chinuiți de suferințe inimaginabile sau, atunci când oameni tineri își dau viața în urma unor accidente. 

Deseori, noi, oamenii, nu înțelegem sensul acestor evenimente și atunci ne punem întrebarea amintită la început. Aceasta este expresia propriei noastre neputințe, o întrebare, la care, în viața noastră pe pământ, nu vom putea găsi niciodată răspunsul care să ne satisfacă. Prin urmare, această întrebare și-o pun toți acei oameni care trec printr-o mare suferință și trec prin chinurile despărțirii de un om drag, care sunt confruntați cu un eveniment atât de trist, încât sunt atât de nedumeriți și disperați, încât deseori nu știu cui să i se adreseze, ca să pună această întrebare. Ce-i poate ajuta să iasă din această stare de suferință și să nu dispere în întregime?

Ajutorul vine mai întâi de la un prieten adevărat care îi însoțește prin acest momente grele. Un prieten adevărat este acela care tace și plânge împreună cu tine, atunci când nu mai știi ce să spui.

Cei îndurerați mai pot primi ajutor și de la comunitatea în care se află la biserică, care îl sprijină, se roagă pentru el, o comunitate care îl înconjoară pec el îndurerat cu priviri pline de înțelegere și strângeri de mână calde și pline de consolare, care valorează mai mult decât o mie de cuvinte. Pentru cel îndurerat, ajutorul constă pur și simplu în faptul de a fi înconjurat de o comunitate, în care se simte bine.

Pe lângă aceasta, în comunitatea bisericii te poți ”arunca la pieptul lui Isus”, ceea ce înseamnă că te poți ruga, poți vorbi cu el sau poți chiar să strigi la el, simțind că el este aproape, nu te lasă singur, ci te însoțește și îți dă putere, lucruri pe care numai el le poate face în acest fel. Cine primește ajutor de la Isus, își va da seama că poate să ducă totul.

De asemenea, creștinul credincios posedă o mare mângâiere – pe care o cunosc deopotrivă și creștinii nouapostolici – aceea de a-i revedea cândva pe cei decedați. Dacă omul ar crede că după moarte nu mai există nimic, ar fi un lucru înfiorător. Dar dimpotrivă, înaintea lui Dumnezeu, nici un suflet nu se pierde și nu moare.

Salvează ziua aproapelui tău!

Odată, la o școală a venit o elevă nouă. Ajungând de dimineață prea devreme la școală, ea a așteptat în fața clasei sosirea celorlalți elevi. Deodată s-a deschis ușa cancelariei și a ieșit afară o profesoară cu o mină tristă, îndreptându-se către eleva cea nouă. Eleva a salutat-o pe profesoară cu fața luminată de cel mai frumos surâs pe care l-a putut arăta, la care profesoara pur și simplu s-a speriat. Apoi i-a răspuns și ea elevei la salut, schimbându-și expresia feței în bucurie. Seara, eleva a povestit acasă această întâmplare, adăugând: ”prin surâsul meu i-am salvat profesoarei toată ziua!”

”Salvează ziua aproapelui tău!” Oare nu este un moto bun pentru noi toți, în activitățile noastre de zi cu zi?

Există mereu atâtea lucruri care nu ne plac, ne întristează, ne supără, ne fac să fim furioși sau încăpățânați. Exact în astfel de momente, în care suntem amărâți și am dori mai curând să ne retragem într-n colț unde să nu mai știm de nimic, ne apare în cale un copil, un tânăr sau o femeie în vârstă care ne zâmbește și ne salvează astfel toată ziua!

Există o vorbă înțeleaptăcare sună astfel: ”nu înceta să zâmbești, căci nu știi câte din zâmbetele tale vor supraviețui!” Legat de aceasta, în refrenul dintr-un cântec rus se cântă: ”fiindcă prietenia începe cu un zâmbet”.

De ce să nu preschimbăm locul în care locuim și în care lucrăm într-un ”loc al surâsului”? În orice caz, merită să încercăm. Să arătăm prin acest mic gest, printr-un zâmbet, unui om de lângă noi că îl apreciem. Sau, așa cum spune Isus, ”…să iubești aproapele, ca pe tine însuți.”