Bisericii Nouapostolice din România

Istorie

În secolul al 19-lea în Anglia şi Scoţia s-au adunat creştini activi, care - însoţiţi de proorociri şi vindecări miraculoase - pe fundamente biblice şi prin rugăciuni s-au rugat pentru redeşteptarea darurilor Sfântului Duh. Astfel a apărut comunitatea catolic-apostolică. Începând din 1832 ea a fost condusa de apostoli, care la începuturi erau aleşi prin prooroci. Ca urmare a înţelegerii mai profunde a textelor din Sfânta Scriptură precum şi în urma alegerii unor noi apostoli, a fost întemeiată în anul 1863 "Misiunea Creştină Apostolică", care a reprezentat punctul de pornire pentru Biserica Nouapostolică de astăzi.

Prima comunitate nouapostolică din România a fost înfiinţată la începutul secolului al XX-lea de către etnici germani în satul Beia, judeţul Braşov. A urmat o perioadă de restricţii, în care credinţa în noul apostolat a fost trăită într-un cerc redus, de câteva familii, neexistând libertate religioasă. În această perioadă credincioşii nouapostolici din România au primit totuşi binecuvântare prin apostolul districtual Kraus şi prin ajutorul de apostol districtual Wagner din Canada, ambii fiind născuţi în Beia. De asemenea ei au fost sprijiniţi de apostolul Teucher Ludwig şi de apostolul districtual Richard Fehr (care ulterior a primit însărcinarea de apostol patriarh) din Elveţia.

După noua deschidere a ţării, în data de 30.03.1990 a fost ţinut primul serviciu divin oficial în România de către apostolul Rudolf Kainz din Austria. În acel serviciu divin 9 suflete au fost botezate cu Sfântul Duh.

În 14.06.1990 apostolul districtual Peter Dessimoz a numit primii slujitori bisericeşti din România, devenind astfel posibil, ca fraţii şi surorile să poată primi în mod regulat, săptămânal Cuvântul lui Dumnezeu.

Munca în via Domnului a fost din nou binecuvântată când, în 26.05.1992, presbiterul districtual Vasile Cone a primit însărcinarea de apostol.