Bisericii Nouapostolice din România

Știri din bisericile teritoriale România

Deschiderea anului de învățământ în bloc pentru copii 2017-2018 în districtele București, Călărași, Baia Mare și Ariniș
14.10.2017 / București / Baia Mare
Sâmbătă 14.10.2017, copiii din districtele București, Călărași, Baia Mare și Ariniș au participat, alături de conducătorii districtuali, responsabilii regionali și profesorii de religie la deschiderea anului de învățământ în bloc 2017-2018.

În acest an învățământul religios nouapostolic pentru copii a evoluat într-o nouă organizare a desfășurării și predării lecțiilor. Este un concept nou, numit învățământ în bloc, care îmbină lecțiile de religie cu activități recreative, muzică, desen, jocuri, pregătirea și servirea mesei de prânz împreună și discuții libere cu copiii. În fiecare lună este programată o zi de sâmbată, de la ora 10 la ora 16, în care copiii din comunitățile aflate pe o rază de 50 de km. sunt invitați să participe împreună la această activitate dedicată lor. Responsabilii regionali și profesorii de religie din comunități, susținuți de conducătorii districtuali, le sunt alături și conduc cu dragoste, profesionalism și responsabilitate aceste adunări. Scopul este ca învățătura biblică și trăirea prezenței permanente a dragostei lui Isus Hristos în viața noastră să le fie transmisă într-o formă adecvată vârstei lor, împlinind astfel chemarea Domnului: „Lăsați copiii să vină la Mine!” Lecțiile de religie sunt concepute și structurate simplu, cuprinzător, atractiv, intuitiv și interactiv, lăsând loc de dezvoltare personală într-o atmosferă de bucurie și prietenie.

Pentru anul de învățământ religios în bloc 2017-2018 au fost organizate 10 centre pilot pentru testarea eficienței acestui nou tip de învățământ: Baia Mare, Ariniș, Ocna Mureș, Sighișoara, Râșnov, Aluniș, București, Bolintin, Focșani și Brăila. În celelalte zone se va ține în continuare învățământul religios săptămânal, în fiecare duminică.

 

Sâmbătă, 14 octombrie, copiii din districtele Baia Mare, Ariniș, București și Călărași au fost împreună în Biserica Nouapostolică din Baia Mare și din București, care au găzduit deschiderea anului de învățământ religios în bloc. Curiozitatea și interesul lor au fost pe deplin răsplătite de bucuria pe care au trait-o. Primele două lecții predate au fost: „Ce este Biserica Nouapostolică?” și „Cain si Abel”. Programul atractiv și interesul plin de dragoste al profesorilor și organizatorilor au fost un stimulent prin care copiii au rămas cu amintiri foarte plăcute în unitatea dragostei lui Isus Hristos și cu dorința de a se revedea în luna următoare.