Bisericii Nouapostolice din România

Știri din bisericile teritoriale România

Ultima vizită a apostolului districtual Markus Fehlbaum în România și Moldova ca apostol districtual activ
30.04.2018 / Iasi
„Sunt fericit că am putut să muncesc împreună cu voi”, au fost cuvintele apostolului districtual Markus Fehlbaum în această ultimă călătorie făcută în România și Moldova.

Această călătorie a început pe data de 30 aprilie 2018 cu vizita în districtul Suceava din nordul României. El a fost însoțit de viitorul apostol districtual Zbinden și apostolul Cone.  Aici, apostolul districtual Fehlbaum a ținut un Serviciu Divin pentru o parte din frații și surorile din acest district, în comunitatea Iași.

Cuvântul folosit la acest Serviciu Divin a fost din A doua Epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, capitolul 4, versetele 16 și 17: De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.”

Apostolul districtual a subliniat în mod clar nevoia schimbării omului vechi cu omul cel nou, renăscut din apă și duh pentru Împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta înseamnă să suferim împreună cu Hristos, numai așa vom putea fi alături de Domnul în slava Sa.

Înnoirea omului dinăuntru se poate face prin luarea Cuvântului, a Sacramentelor și a Sfintei Cine, acestea sunt condiții indispensabile pentru comuniunea veșnică cu Tatăl nostru Ceresc.

Viața veșnică nu este doar o recompensă pentru care se speculează, ci este un produs al trăirii în comuniune intensă împreună cu Isus, în fiecare situație a vieții, inclusiv în cele grele! Acestea au fost o parte din cuvintele rostite de apostolul districtual la acest Serviciu Divin.

În cadrul acestui Serviciu Divin, apostolul districtual a oferit darul Sfântului Duh unui număr de 10 suflete, care au putut, prin primirea acestui sacrament, să devină copii de Dumnezeu, renăscuți din apă și Sfânt Duh. A fost numit și un  preot tânăr pentru comunitatea Suceava.

La finalul Serviciului Divin, apostolul Cone a mulțumit, în numele tuturor fraților și surorilor din România, pentru inima plină de dragoste a apostolului districtual, arătată în cei zece ani de când el slujește ca un apostol districtual și în România și în Moldova.

După terminarea Serviciului Divin, frații și surorile au pregătit o masă frățească, astfel au putut să prelungească bucuria acestei comuniuni deosebite.

De aici, cei trei apostoli au continuat drumul către Republica Moldova, unde îi așteptau frații de dincolo de Prut.